Vedere la surzi. Vedere la surzi.

Toţi profesorii ştiu limbajul mimico-gestual. Ce să spun Poate copiii ar trebui să insiste mai mult dacă profesorul a predat un anume text şi v-am spus că programele şcolare sunt foarte încărcate şi profesorii trebuie să facă faţă acestor programe şcolare, spune Daniela Costache, director-adjunct.

Doar 13 școli speciale în România Pentru copiii care sunt din afara Bucureştiului, cuvântul "acasă" vedere la surzi două înţelesuri. În cursul săptămânii, ei dorm la internatul care se află în curtea şcolii, pentru că părinţii lor nu pot să facă zilnic naveta ca să-i ducă şi să îi aducă vedere la surzi la ore. În weekend, copiii se întorc ce înseamnă viziunea plus 4 oraşele sau satele în care au crescut.

Laura Sotir şi Cristi Zota împart acelaşi tren personal până la Ploieşti. Pentru că au deficienţe de auz, ei au gratuitate. Părinţii lor, însă, cheltuie aproximativ lei lunar pe transportul spre Bucureşti. Pe lângă efortul financiar pe care îl fac pentru acest drum, părinţilor le este imposibil să aibă un loc de muncă, pentru că ar trebui să se învoiască mereu câte două zile pe săptămână.

Simţeam că mă sufoc.

You’re Temporarily Blocked

Mi-am amintit de momentele când eram mică şi am simţit acelaşi lucru, povestește mama Laurei. Pentru că și ea s-a născut fără auz, Nicoleta Sotir, mama Laurei, a fost discriminată încă din copilărie. Sora ei, Mihaela, a fost martora tuturor răutăţilor celor din jur. Din copilărie şi până astăzi, Mihaela Pană a ajutat-o pe sora ei să se descurce în situaţii în care nu ar fi avut cum să răzbească singură.

Medicul sau asistentele spuneau ce trebuie să facă, eu îi transmiteam şi totul a decurs foarte bine. Ea chiar mi-a spus că nu ştie ce se făcea fără mine acolo. Peste tot îi însoţesc, la doctor, la orice instituţie. Doar de interpreți de limbaj mimico-gestual Când nu au în preajmă o persoană auzitoare care să ştie limbajul semnelor, iar singurul interpret de limbaj mimico-gestual pe care îl are Asociaţia Surzilor din Ploieşti este ocupat, soţii Sotir îşi iau inima în dinţi şi se duc singuri la instituţii.

Să existe legea accesibilităţii şi într-adevăr, pentru noi, persoanele cu dizabilităţi auditive Vedere la surzi obişnuit. În sufletul meu simt aşa ca o sufocare, zic că fac ceva şi că am reuşit şi că e sigur, după care stau şi mă gândesc zilele viitoare dacă Familia Sotir trăieşte din salariul de confecţioner al mamei şi din indemnizaţiile acordate de stat persoanelor cu deficienţe de auz.

Soţii Sotir primesc împreună de lei lunar de la stat. Când Laura a mers la grădiniţă, vedere la surzi au aflat că aparatul pe care trebuie să i-l cumpere fetiţei costă de lei, iar Casa de Asigurări vedere la surzi Sănătate le deconta doar de lei. De ce? Erau foarte multe ore. Am spus că nu-mi permit financiar să ţin ora de importanța vederii pentru oameni decât o dată pe săptămână, nu de trei ori, pentru că aveam cheltuieli.

Vedere la surzi.

În ţara vedere la surzi a Laurei Sotir, dizabilităţile ar trebui să-i apropie pe copii, nu să-i separe. Laura Sotir: Mi-aş fi dorit la o şcoală de auzitori, dar din păcate nu aud, sunt surdă şi eu vreau şcoală normală.

Şi să fim cu toţii, şi auzitori, şi surzi, în aceeaşi şcoală. Claudia Iordache: Toţi? Vedere la surzi fi dorit?

Account Options

Claudia Iordache este psiholog şi interpret autorizat în limbaj mimico-gestual. A învăţat să vorbească prin semne de mică de la tatăl ei, pentru că ambii părinţi ai ei sunt surzi.

Unul dintre cele mai dureroase lucruri pentru o mamă surdă este să nu-şi audă copilul plângând şi astfel, să nu ştie când îi este foame sau îl doare ceva.

Şi venea şi suna, pentru că a noastră casă este iluminată cu becuri, nu are sonor. Dacă cineva vine şi sună la poartă, se aprind becurile în toată casa.

Cultura Surzilor este prea putin inteleasa si cunoscuta in Romania - Interviu cu Bogdan Anicescu, interpretul din criza Covid Bogdan Anicescu este un iubitor de pisici, amator de filme, joaca sah in timpul liber si viseaza la momentul in care se va trezi alaturi de iubita lui in timpul sejurului lor in Grecia. Este interpret mimico-gestual si isi face munca cu pasiune, Cristiana Salomie, director in cadrul Sense International Romania, vorbeste in The Guardian despre o zi normala de lucru. Lucram peste tot in Romania in parteneriat cu maternitati, scoli si spitale, pentru a identifica copiii cu surdocecitate si pentru a-i sustine pe ei si familiile lor

Cel mai greu moment din viaţa Claudiei a fost când avea 19 ani şi a plecat la facultate în Bucureşti, să studieze Psihologia, iar părinţii au rămas acasă, la Ploieşti.

Greu de găsit un loc de muncă Una din cele mai mari probleme ale persoanelor cu deficienţe de auz din România este găsirea unui loc de muncă.

Comunitatea surzilor - WE CANNOT HEAR

Deşi la liceele speciale pentru surzi, tinerii se specializează ca frizeri, manichiurişti-pedichiurişti, bucătari, tehnicieni în prelucrarea lemnului sau în industria textilă, puţini angajatori le dau o şansă celor care nu aud. Nu poate comunica.

Vedere la surzi a aşteptat mult timp, trei ani, cam patru ani. Am încercat să depun CV-ul la firme, dar când au ajuns să mă cheme la interviu şi au văzut că sunt surdă, au rămas şocaţi. Mi-au spus că le pare rău că nu pot să mă angajeze. Sandu Stîngaciu: După ce a falimentat vedere la surzi la care am lucrat până înam încercat să mă mai angajez, însă nu se mai găseau fabrici care să fie pe jobul de sculptură. M-am dus în diverse fabrici sau firme care ţineau de tâmplărie şi foarte puţine din ele acceptau persoane cu deficienţe auditive să lucreze şi nu am găsit nimic până în prezent.

O companie din Ploieşti care produce tapiţerii auto este o excepţie pe piaţa din România. Conducerea firmei a angajat recent 13 persoane cu deficienţe de auz. Printre ele se află şi Ramona Muşat, o tânără de 27 de ani care este implicată în procesul de coasere a tapiţeriilor.

Înainte să vedere la surzi angajeze aici, Ramona a stat trei ani acasă după terminarea liceului, pentru că nu şi-a găsit nimic de lucru şi nici nu a putut să-şi continue studiile. Ramona Muşat povestește: -După ce am dat bacalaureatul, am fost la postliceală, puțin, două luni. Apoi am renunțat. Profesorii nu mă învăţau, era departe, la Craiova. Profesorii erau buni, cunoşteau limbajul mimico gestual? Am renunţat şi am rămas acasă aproape trei ani. După ce au identificat nevoile angajaţilor cu deficienţe de auz, compania a făcut mai multe modificări în fabrică.

În caz de incendiu, luminile se vor stinge şi se vor aprinde repetitiv, vitamine pentru o buna vedere in picaturi ca angajaţii surzi să-şi dea seama că trebuie să iasă imediat. În plus, aceştia poartă vedere la surzi galbene, pentru ca ceilalţi colegi şi conducătorii de utilaje să aibă atenţie sporită când îi văd.

Ramona Muşat: Noi putem, noi luptăm. Facem orice şi putem orice. Chiar dacă nu auzim, suntem pricepuţi!

Din | interior. Tăcerea dureroasă în care trăiesc mii de români

Andreea Stîngaciu împlineşte astăzi 20 de ani. Ea s-a născut cu auzul bun, însă acesta i-a scăzut la vârsta de 4 ani, în urma unei otite recurente. Atât ea, cât şi mama ei suferă de hipoacuzie. Când Andreei i s-a cântat La Mulţi Ani, ele au auzit mai încet decât cineva cu auzul bun. Fratele, tatăl Andreei şi jumătate dintre prietenii prezenţi la petrecere nu au auzit, însă, niciun cuvânt.

Ecoul emoţiillor acestora s-a transpus în fluturatul mâinilor, care reprezintă aplauzele, în limbajul semnelor. Familia Stîngaciu locuieşte în Bucureşti şi şi-ar dori să îşi găsească locul în societate ca orice altă familie. Discriminarea pe baza deficienţei de auz, îi împiedică însă, pe tată şi pe fiu, să îşi urmeze visurile.

În ciuda deficienţei auditive, Andreea Stîngaciu are 20 de ani şi a făcut tot efortul să studieze mereu la şcoli normale, unde nivelul de predare este mai ridicat. Pentru asta, a plătit un preţ constant. În clasă mi se părea linişte totală şi încercam să copiez după colega de bancă. Scria ceva ce se dicta, eu scriam după ea, că altfel nu puteam să ţin pasul deloc.

Iar cu colegii bineînţeles că am avut probleme de discriminare, în mare parte cu băieţii, fetele erau mai înţelegătoare. Deja face asta.

Pentru că ştie cât de greu le este tinerilor surzi la examenul de bacalaureat, le dă meditaţii la română şi la biologie în limbajul semnelor. Andreea Stîngaciu: Unui surd nu poţi să-i spui: Celula este unitatea protejată şi funcţională, pentru că el nu înţelege ce înseamnă asta. Trebuie să-i explici de ce este aşa, cum e aşa, trebuie o explicaţie mult mai complexă faţă de cum se explică în mod normal unei persoane vedere la surzi să înţeleagă.